o mască de pânză

peste chipul care a uitat să anine în colțul gurii un surâs simplu ca un fir de romaniță în palma unei primăveri peste ochii care au uitat să mă privescă așa ca la început într-o vară când fluviul nu mai știa pe de rost cântecele câmpiei peste fruntea poetului îngândurată în toamna când vadurile se umplu de regăsiri și prin somn ni se perindă păsări de gips mari cât întrebările care ne susțin îndoiala o mască de pânză peste care voi arunca lavanda unei seri și cuvintele ei furate de prin poeme scrise înlăuntrul neputințelor îmbrăcate în litere