din vina luminii

am rătăcit drumul
spre tine, iubitule
prea multe flori scuturându-și hainele
a ninsoare
glezna mea cufundată doare
doare ca liniștea
cuibărită în imagini cu tine
cu noi
cu ploaia
cu melcii
cu nătângii ăia de inorogi
cu fluturi naivi ce au uitat să trăiască
măcar o zi
încă o zi
cât să-și scuture aripile
de zăpada uitării
ce ne-a cuprins
și mă-ntreb
dacă lumina m-a împins spre orbire
cum să-ți mai văd
strălucirea din ochi când îmi citești
poemele fluviului viu?