fără a iubi

nu se caută drumul nici vremea când să-ți lași caii pe iarba gândului nici umbra iubitei pierdută printre sunetele fluviului fără a iubi cum să ții de mână albatrosul dornic de înalt cum să făurești literă din sunetul pe care frica mea îl construiește când pleci printre copacii altor păduri la fel de singure la fel de umbroase fără a iubi, fluturii din poeme vor deveni simple diacritice pentru frisoanele unei singurătăți numai de ea înțelese și-atunci sincopele unui mers vor deveni mreje pentru o moarte îndestulătoare când iar și iar și iar fabricăm în fagurii casei uitarea de noi - triști într-un interogatoriu fără final