septembrie absurd

1.clocot de cuvinte sub frunze care nu mai știu să tacă din durere nasc forme îmbracă fiecare deget să mângâie lumina care mi-a rămas din tine opresc doar bizarerii mute strecurate lunecând pe fluviu ca simple păreri bezmetice cum păsările ce-și caută cuibul într-o iarnă când nu ne mai suntem decât săruturi abrazive abandonate într-o cetate veche

2.fluide răsărituri încrustate-n arbori ce-au uitat să se încline în dansul ceții când culoarea se rătăcise în dezertări neînțelese mă cauți mereu am ajuns iluzia unei ploi nu i se fură cerul mă împresoară din singurătate nu se face nimb

3.din pavaj piatra-mi râde haotic mai caut un loc pe pământ arene cu lei își aplaudă morții corupți de iubire se închid ochii în palmele desfăcute un poem se odihnește nu e singur strânge la piept femeia cu doi tatuat pe umăr sub o umbră de amiază adâncită în mansarda cu fluturi

4.și colind prin oglinzi...