sâmbătă, 19 octombrie 2013

între umbra mea și realitate



e o formă
cu ochi de noapte
și suflet de ziuă îndoliată
parcă tot soarele
s-a strâns într-un melc
părăsit printre ierburi
(vocea ta prea departe
cântecul suspendat în adevăr
cum respirația condamnatului
la moarte)
unde pasul strivește lumina
și cuvântul își potolește somnul
cu semne indescifrabile
(acum înțeleg
rostul tăcerilor tale îndelungi)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu