între umbra mea și realitate

e o formă cu ochi de noapte și suflet de ziuă îndoliată parcă tot soarele s-a strâns într-un melc părăsit printre ierburi (vocea ta prea departe cântecul suspendat în adevăr cum respirația condamnatului la moarte) unde pasul strivește lumina și cuvântul își potolește somnul cu semne indescifrabile (acum înțeleg rostul tăcerilor tale îndelungi)