sunt departe

de mine mai mult decât sunt nu sunt o arhitectură simplă nestudiată în care semantica toleranței își tonifică tenul cu fiecare zi trăită nu știu de ce fiecare casă pe care o umplu cu tine se surpă nici măcar cutremur nici măcar strigătul meu în colul unei singurătăți atinse de viruși doar un șuierat trecut pe deasupra cuvintelor când rămânem deținuți în celula cu te iubesc-uri încătușate și tu-mi zâmbești crezând că mă alint - în fond e doar gândul c-aș vrea să mă auzi când respir...