cum să-ţi hrănesc fluturii
când frunza mea
se sprijină pe o toamnă
cu ochii căprui –
prea veştedă în uitare
prea ruginită să cânte
mai bine lasă-mă încuiată
în acel noiembrie
plicticos
în care bruma se răsfira pe o filă de carte -
poate niciodată citită
până la capăt
acolo se vor topi atâtea apusuri
eu zâmbesc
tu scrii tristeţi
şi fluturii noştri se întâlnesc
undeva
pe geana indigo a zilei
ne irosim într-un vârtej
înlocuim lumina cu întunericul
şi ne-ntrebăm
mai are vreun rost?...
când frunza mea
se sprijină pe o toamnă
cu ochii căprui –
prea veştedă în uitare
prea ruginită să cânte
mai bine lasă-mă încuiată
în acel noiembrie
plicticos
în care bruma se răsfira pe o filă de carte -
poate niciodată citită
până la capăt
acolo se vor topi atâtea apusuri
eu zâmbesc
tu scrii tristeţi
şi fluturii noştri se întâlnesc
undeva
pe geana indigo a zilei
ne irosim într-un vârtej
înlocuim lumina cu întunericul
şi ne-ntrebăm
mai are vreun rost?...
știi, anna mea, poate că fiecare scrie tristeți și are un noiembrie, poate că și fluturii ni se întâlnesc undeva...dar are vreun rost? să nu căutăm răspunsul, să mai sperăm, încă.
RăspundețiȘtergerefluturii ne dau mereu de furcă, Elena mea
RăspundețiȘtergere