Exerciţiu... fără destinatar 10 - sfera

când îmi vine să plâng
privesc în direcţia aceea
unde simt că mâinile tale
m-ar putea atinge ca o boare
plutind în ceaţa dimineţii

îmi fug păsările
mi se curbează toate înălţimile
şi simt nevoia să mă-nchid într-o sferă

în fond tu mă ştii o lacrimă
eu cred că-s o perlă
tu mă ştii un picur de apă
eu mă văd pământ în universul tău - singurul
pe care ai putea să păşeşti acum
deşi ţi-e teamă
deşi ai pleca fără să te mai uiţi în urmă


cel puţin o clipă
atât cât să mă sorbi
atât cât să-ţi odihnesc pe buze un sărut

când îmi vine să plâng
scriu la nesfârşit cuvintele
fără să mutilez sensuri
poate rugându-le în genunchi
să mi te-aducă aici
pe pământ, atât cât mai e vreme
atât cât piatra
ştie a se cuibări în ochii florii de colţ
fără să o rănească...