de sub obloane
mă scurg către tine
rotundă
ca o boabă de strugure
coaptă în lumina
unui noiembrie hoinar
de m-ar biciui vântul
şi n-aş simţi durerea pe care o încerc
lovindu-ţi buzele
însetatule
tu nu bei otrăvuri
lumea-n care mă pierd e verde
o cumpănă mă anunţă
că toate fântânile au secat
cu câtă bucurie
şuvoiul ne-mblânzit ţi s-a cuminţit în palme
rămân un punct evaporat sub o privire
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu