Simt cum treci
peste florile de colţ o mână sângerează
mereu te-ai temut s-o întinzi
te speriau golurile
şi nopţile tale de singurătate
când numai stinsul foc ţi-era prieten bun
poate n-am ştiut să te ocolesc
poate am vrut să cuprind în privire
amărăciunea
s-o potrivesc în oglindă
imaginându-mi că din învolburatele ape
îmi poţi răspunde
obosisem şi eu
obosisem să te ascund după pleoape
să-ţi scriu mângâierea în palme
ce n-aveau să fie cuprinse
vreodată de ale tale
şi-atunci împleteam tăceri
într-un noian de zâmbete
irosite cumva într-o fotografie – singurul lucru
ce-mi hrănea deseori cuprinsul
apele tremură
... suntem aşa de fragili amândoi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu