voi uita zidurile
voi înflori la temelia lor
gânduri
suind către cerul
făcut să mi se odihnească pe umeri
pe aceeaşi umeri unde sărutul tău
se scutura în serile
când nici nu ştiai cum mă numesc
eram fata cu ochii de ploaie
ţâşnind în izvoare
pe care doar lumina reuşea să
le strângă în matcă
pasul meu umblă -
nu-i drum să nu-i ştie glasul
şi nici cântec pe care
să nu-l fi rostit
poate pentru că în întâmplări nevinovate
stau adevăruri pe care tu
nu ai cum să le-ţelegi
şi-atunci, ridici ziduri
pe care ochii ploii
vor înflori
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu