marți, 22 mai 2012

Exerciţiu... fără destinatar 10 - sfera

când îmi vine să plâng
privesc în direcţia aceea
unde simt că mâinile tale
m-ar putea atinge ca o boare
plutind în ceaţa dimineţii

îmi fug păsările
mi se curbează toate înălţimile
şi simt nevoia să mă-nchid într-o sferă

în fond tu mă ştii o lacrimă
eu cred că-s o perlă
tu mă ştii un picur de apă
eu mă văd pământ în universul tău - singurul
pe care ai putea să păşeşti acum
deşi ţi-e teamă
deşi ai pleca fără să te mai uiţi în urmă


cel puţin o clipă
atât cât să mă sorbi
atât cât să-ţi odihnesc pe buze un sărut

când îmi vine să plâng
scriu la nesfârşit cuvintele
fără să mutilez sensuri
poate rugându-le în genunchi
să mi te-aducă aici
pe pământ, atât cât mai e vreme
atât cât piatra
ştie a se cuibări în ochii florii de colţ
fără să o rănească...

4 comentarii:

  1. Există pietre care nu rănesc... de le-am ghici mai bine.
    Frumoasă înșiruire de emoții, Ană!

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoase ganduri,frumoase randuri desi emana un pic de tristete...

    RăspundețiȘtergere
  3. Emoţii cu miros de sulfină, Oana...
    anna

    RăspundețiȘtergere
  4. Tristeţea are gust de migdale...
    anna

    RăspundețiȘtergere