Ţie...
Nu mă cunoşti. În urna mării pasul
Eu l-am lăsat - albastru să îţi fiu,
Să pui în albatroşi de sare glasul,
Să strige undei că mi-ai fost târziu.
Nu mă cunoşti. Mirării nu-i ascunde
C-am rătăcit prin sud îndepărtat,
Că-i întrebam pe toţi să-mi spună unde
Te-aş mai găsi - păcatul meu iertat.
Nu mă cunoşti. În toamna ruginie
Ucis-am păsări fără să te ştiu,
Doar frunzele-au rămas şi nostalgie
Şi sufletul ce-ţi devenea pustiu.
Acuma plângi şi arsă ni-i cărarea
De-atâtea căutări, de-atâta frig,
Când iernile-au uitat în noi chemarea
Nu pot decât să-ţi spun: Iarăşi te strig...
Nu mă cunoşti. În urna mării pasul
Eu l-am lăsat - albastru să îţi fiu,
Să pui în albatroşi de sare glasul,
Să strige undei că mi-ai fost târziu.
Nu mă cunoşti. Mirării nu-i ascunde
C-am rătăcit prin sud îndepărtat,
Că-i întrebam pe toţi să-mi spună unde
Te-aş mai găsi - păcatul meu iertat.
Nu mă cunoşti. În toamna ruginie
Ucis-am păsări fără să te ştiu,
Doar frunzele-au rămas şi nostalgie
Şi sufletul ce-ţi devenea pustiu.
Acuma plângi şi arsă ni-i cărarea
De-atâtea căutări, de-atâta frig,
Când iernile-au uitat în noi chemarea
Nu pot decât să-ţi spun: Iarăşi te strig...
... :)
RăspundețiȘtergere