Se scurg întrebări, nu caut răspuns,
Strivite sub ziduri de umbre-au ajuns
În semne ce zac dormind, sub zăpezi,
Când arborii scriu ruginite dovezi.
Se sting răsuflări de ceaţă-n amurg -
Tristeţi expandate în aer de burg,
Ofrandă luminii, un aer de sud
Se suie-n coloane spre cerul meu crud.
Şi păsări ne dor, e cântecul surd,
E vina uitată în jocul absurd
Să nu îţi mai fiu... Ajunge! Atât!
Sub porţi de-ntristare... tu m-ai zăvorât.
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Te-ai zavorat singura!Sunt lucruri pe care le stiai, lipsea persoana pe care sa dai vina.
RăspundețiȘtergere...Câtă siguranţă în afirmaţie!!! te felicit, anonim!
RăspundețiȘtergereanna
Frumoasă și dură poezie, Anna! O îmbinare perfectă de stări și emoții.
RăspundețiȘtergerefrumoasă şi dură ca viaţa, Oana!
RăspundețiȘtergereanna
Așa este!
ȘtergerePrimești o îmbrățișare de la mine? Nepoetică, dar din suflet.
..frumoasă şi dură ca viaţa...frumoasă-i poezia, noaptea, dimineaţa, iar viaţa şchioapătă-n fotografie, fiind responsabilă cu ceaţa.:)
RăspundețiȘtergereuneori asa e, Dane!
RăspundețiȘtergereanna
primesc cu mare drag
RăspundețiȘtergereanna