Mai orb că tine-mi este felinarul,
În pâcla serii nu mai vrea s-aprindă
Lumina scăpărată de amnarul
Ispitelor ce noaptea îmi colindă.
Mai cald îmi este orizontul care,
Ca simplu spectator, încă m-așteaptă
Cu răsărituri albe-n nemișcare,
Unde m-avânt mereu câte o treaptă.
Mai înnegrit îmi este azi cuprinsul
De tagma unor legi ce ne-nfioară,
Zăpezile-și perindă-n vreme ninsul
Ca iarna să nu-mi pară iar bizară.
În clipa când iubirea-și pierde sensul,
Iar frigul îi răsare-n tâmpla-i verde,
Nu căuta să mă oprești din mersul
Ce-n moarte blândă-ar vrea să mă dezmierde.
Nu te opresc, iti amintesc ceea e esti! OM.
RăspundețiȘtergererespiri topind zăpezile iubirii
RăspundețiȘtergereși mâna ta se-ndrăgostește iar,
pierzându-se-n tărâmu-nchipuirii,
de-același enigmatic felinar...
lumina - miza unui joc bizar.
anna mea, anna mea...
bizar e jocul iernii mele
RăspundețiȘtergeresi fulgii nu mai au raspuns
mai cauta-n priviri de stele
sa lumineze nepatruns...
da, elena
mereu voi OM, anonim...
RăspundețiȘtergereanna