Graţii

Lipit de ochiul zilei, plăpândul fir de floare
Mai tremură în lujer, strivind lumina care
Păianjen îl cuprinse în buza dimineţii
Când roua se răsfiră din cavalcada ceţii.

Armura-i sângerândă din verde se desprinde
Şi zornăie-n petale cu aere-aburinde,
Închide glasuri stranii în clopote de-aramă,
Lăsând să cadă-n ierburi doar petice de scamă.

Nu-i trebuie-adiere sub pleoapa albicioasă,
Visează cu tandreţe în leagănu-i de plasă
La mirele de ceară pierdut printre salcâmii
Ce stăruie-n respirul de aer al vechimii.

Apoi în tihnă-adoarme în nefertile spaţii
Lăsând în urma-i stinsă mişcări pline de graţii.