neliniştea mea
îmbrăcată în amânare
savoarea gândului
că primăvara mi-ar fi adus
o fărâmă de alb
două tuşe
precum Vermeer
privirea îndrăgostită
şi pasul meu prin odăile tale
un lob al urechii
şi vântul jucându-se -
acuarelă de frunze rătăcite,
nemărturisită
în pânza strivită de joc
o casetă goală
şi ochii ei urmărindu-mă
dincolo de toate cuvintele
ating apa albastră
şi mă îmbolnăvesc de ploaie,
deşi nu-ţi voi putea fi niciodată
Mona Lisă...
..stiu ca nu-mi poti fi...oricum durerea mea e mult prea mare ca sa o poata vedea sau intelege cineva.
RăspundețiȘtergerede ce durere cand poti zamisli bucurie??
RăspundețiȘtergere"ma imbolnavesc de ploaie" - frumoasa toata poezia dar acest vers e o tornada de simtiri! felicitari!
RăspundețiȘtergeremirela, iti multumesc si ma bucur.
RăspundețiȘtergereadevarat, e esenta poemului meu...
anna