foto Ana Sofian
În dimineaţa zilei de 13 februarie surprinsesem o pasăre, nu, nu era Birdie a mea...m-a frapat negrul ei pe argintiul zăpezii...
Eram
Ana Sofian
Eram pasăre albă.
Numai gândul că vrei “legământ de tăcere”
m-a făcut
să-nchid aripa mea într-o noapte adâncă.
Lăsasem zăpezi la picioare
să-ţi mângâie focul
în care toate cuvintele piereau fără sens...
şi te priveam
lăsându-i să creadă că m-am îndrăgostit
aşa cum izvorul iubeşte piatra
şi vântul îmbracă cerul de neatins pentru noi...
nu-mi păsa;
era prea multă linişte
lângă umărul pe care mă sprijineam
"pasăre-n iarnă"...
..aproape vin poeții
RăspundețiȘtergereși-n depărtări ajung,
părerile rău flutură,
dar ne rămâne poezia
care o mai strâng.
dmd.
...
RăspundețiȘtergeree
Am rămas fără cuvinte, Anna, cum rămân deseori când te citesc.
RăspundețiȘtergereP.S. Mulțumesc mult pentru cuvintele tale. Din păcate am regăsit comentariul doar ca notificare pe mail. Nu știu de ce nu-l localizez în pagină. Dar tu știi că versul tău mereu îmi va fi aproape chiar dacă între noi se vor așterne munți de tăceri. Ce-aș putea spune să nu știi?!Prefer să citesc și să tac.
Cu drag de poezie,
Daniela
va fi mereu, Anonim. Nici nu ne dăm seama cum umbrele ne mângâie...
RăspundețiȘtergerevoi păstra mereu ce am primit, Dane!
RăspundețiȘtergereE poate vina vieţii pe care o ducem. Ne închidem în lucruri mărunte şi uităm să trăim, Daniela!
RăspundețiȘtergereAm sufletul frânt... ştiu, mă voi ridica...
te sărut femeie frumoasă...
Ilinca ta..