Poate că ea era, simplu, mireasă
Uitată în cuibarul lui de vise
Când nopţile zăceau în zări ucise
Pândind să moară-n cută sângeroasă.
Poate că soarele-i umplea privirea
În zilele când ceaţa strecurată
Era pe o colină aruncată,
Zădărnicind în mersu-i lin albirea.
Poate că-n spaţii se mai vede-o urmă,
Parfumul ei – esenţă de vioară,
Un aer ce în juru-i se-nfăşoară
Iubind un orb ce nu poate s-adoarmă.
O va simţi sub palmele-i de piatră
Tăcută ca o pată de lumină,
Nedesfăcută-n haina ei de vină -
Păcat şoptit în geana lui, pe vatră.
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu