Din trecerile mele...3 Pedeapsa

Să mă judece orbii
care nu mi-au văzut durerea.
Pe stradă nu-mi scot la vedere părerile;
acoperite de glasul ploii,
sunt bucăţele din azima
pe care o frământ
când ninsorile încetează să mă hrănească.
Fără ele, n-aş mai fi eu,
cea care vede vântul şi-l culege în irişi
sălbatici ca oamenii veniţi să arunce piatra.

Să mă judece surzii
care nu mi-au auzit strigătul.
Când alerg, povestesc arborilor
că în interiorul meu
ceasul bate respectând Învoiala
şi niciun sunet nu mă ridică la rangul de înger.
Fără glas, n-aş mai fi eu,
cea care strânge din flori roua dimineţii
şi-o botează
în numele soarelui hrănind-o cu lumină.

Să mă judece oricine va fi putut să trăiască
povestea ploii cum am trăit-o eu...
apoi să mă pedepsească rătăcindu-mi pământul
spre care mă-ndrept...