Odată doi, azi - chiar mai singuri -
Izvoare-ncovoiate sub tăceri,
Închiși deplin sub foi de muguri,
Visăm nebănuite primăveri.
Ne umplem ochii cu lumina
Desprinsă de-ale cerului culori
Și ne-ntrebăm a cui e vina?
Și unde-s toate visele din flori?
Odată doi, azi - neființă,
Clădim uitări în margine de gând
Și punem în altar sființă,
Și rugi nălțate către cer, plângând.
Odată doi. Mă-ntreb cu cine
Vei rătăci în verile fierbinți,
Orașu-i gol și strigă-n mine
Doar clopotele trase-n van de sfinți.
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
...sa ratacesc de-as vrea...as vrea sa ratacesc cu intregul meu...
RăspundețiȘtergerecauta/l, anonim, cauta/l
RăspundețiȘtergereanna
..frumoasă poezie.
RăspundețiȘtergereVoi, undeva...
RăspundețiȘtergereSensibil gând.