flash 1

un arcuş rătăcit pe lemnul unei viori
cioplită în sânge inima doare
cum copacul tăiat se strânge în inele
nenumărate de ochi
neîmblânzite de timp
sălbatice treceri prin praf de ani
nu mai ştiu cine sunt
în tine pelerinajele se sting
felinare în loc de faruri când marea e goală
plâng naufragii
în pânze se amestecă toate culorile
furtunile nu ne învaţă pe de rost
se încurcă printre noi
ca şi cum le-ar fi atât de frică
să-şi folosească memoria
plânge-mă azi mai puţin decât mâine
în seceta lipsei prigonind privighetorile
când nopţile sunt prea înalte să le ajungem
la căpâtâi îţi păstrez mereu fiinţa