Exerciţiu... cu destinatar 78- plâng pe carosabil...

de parcă doar partea aceea de stradă ar fi a mea
sau nu
de parcă doar eu sunt făcută să porţionez
ploile care nu-şi găsesc locul în altă parte
deşi atâta secetă e-n gura lumii
trăiesc din cuvinte şi
dacă uneori mi se ridică uşa asta nenorocită de fier
mă scutur de obişnuinţe şi dansez
poantele mele sunt grămezi de bucurii
 pe care-mi urc feminitatea
pentru c-atunci sunt eu
fugita din turnul de fildeş
unde colţii joacă barbut în fiecare seară(de regulă pierd)
mi-acopăr ochii
faruri năucitoare în dorinţa de a mă dezbrăca
aş fi putut jura la început că orice spovedanie mă va înălţa
dar fiecare lumină nu voia decât să mă despoaie
pe o farfurie unde cina se serveşte
din pieptul sau coapsa femeii la patruzeci de ani
de parcă pe carosabil accidentele ar vea credibilitate mai mare decât
la masa păcatului etern
plâng şi-nfloresc ochi -
nu-mi pasă de faruri lumina lor îi face rău nopţii din mine
nu respect niciun indicator
echilibristica mea e mai presus acum
pe poante dansul meu devine pasul lebedei
ce se pregăteşte să cânte
plâng pe carosabil şi nu-mi pasă de câmpul plin de oglinzi
ţin ochii închişi doar pentru sfidare
mâine voi fi curcubeu(oare cine-mi va garanta că e al tău?)