Exerciţiu... cu destinatar 58 - cum se păstrează poveştile...

Aş fi vrut să-mi citeşti încă o poveste,
să aprinzi focul ca-n serile mele de iarnă lungi
cum picioarele cocostârcilor
pe care-i număram la marginea satului
când sosea primăvara în frunzare,
să potriveşti lumina,
încât să fugă toţi păianjenii
din cuibul copilăriei mele, mamă,
iar temerile să fugă-n colţurile de stele
pe care deseori le desenam
fără să ştim că cerul e atât de departe.

Aş fi vrut să deschizi uşa colindătorilor -
să zornăie bănuţii în mâini înroşite de ger,
iar nucile să umple buzunare
când trăistuţele deveneau neîncăpătoare
 pentru bucuria din ochii lor,
să plămădeşti alte scutece şi să-mi curgă mierea pe buze,
să-mi ling degetele spre disperarea
celor care-mi zideau cu nădejde anii de-acasă.

Aş fi vrut să-mi deschid ochii
în aerul aburind al dimineţilor
când glasul tău se ridica în tavanul de pace al odăii
spunându-mi... E încă o zi de poveste din viaţa ta, copile!

.........................................................................

Şi-mi mişc degetele rostogolind înc-o foaie -
să-mi lunece pruncul în somnul poveştii, măicuţă,
de parcă toate anotimpurile
ar fi îngheţat în buncărele amintirilor mele -
niciun război să nu le ucidă...