dimineaţă cu ceas şi aşteptare
la picioarele oraşului în ruină
las ultimul strop de trotil
nu mă mai pricep să-l suflu nici peste cuvinte
nici peste cele câteva turle care mă aşteaptă
le spun că o problemă importantă
mă ţintuieşte acasă
şi ele-mi arată Dumnezeul lor
o fi fost şi al meu,
dar l-am pierdut, zic în sinea mea
ca să-mi scuz necredinţa
când îmi aşezasem ceasul la ora 8
nu gândeam că-n augustul hiroshimelor
mai poate supravieţui o enola gay
în linişte ne pliasem plecările
noaptea ne stinsese în gene somnul
al meu neliniştit
al tău prea lung, ca o moarte dulce în plasa renunţării
avea să vină o zi mult prea lungă
pentru oceanul stârnit în ochii mei
privind ruinele oraşului
încă se mai aud clopotele
încă mai am timp să uit că neiubitele
n-au nici pagini, nici braţe în care să caute blândeţi
înmugurite
dimineaţă cu ceas şi dezamăgire
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu