duminică, 5 februarie 2012

Noi, cândva...

Odată doi, azi - chiar mai singuri -
Izvoare-ncovoiate sub tăceri,
Închiși deplin sub foi de muguri,
Visăm nebănuite primăveri.


Ne umplem ochii cu lumina
Desprinsă de-ale cerului culori
Și ne-ntrebăm a cui e vina?
Și unde-s toate visele din flori?


Odată doi, azi - neființă,
Clădim uitări în margine de gând
Și punem în altar sființă,
Și rugi nălțate către cer, plângând.


Odată doi. Mă-ntreb cu cine
Vei rătăci în verile fierbinți,
Orașu-i gol și strigă-n mine
Doar clopotele trase-n van de sfinți.

4 comentarii: