păpădie

sunt o plictiseală
priponită pe un câmp de stele
pasc din noapte
frageda uitare de sine
alung în roua dimineţii
urme de lacrimi
să le înghită vreun râu
adormit
printre ierburi păcătoase
c-au crescut îndelung
abia înspre ziuă
mă recunosc –
emoţie cu fular alb
împrejurul gâtului