împietrit

zâmbetul meu -
stema atingerii tale - ultima -
ca o livadă ce se dezbracă
în palma unei toamne singure
cu păsări alungate
în febra unui ţinut
pe care toti l-au botezat
dragoste
ca să cânte mereu
în strana
unde îngerii vin să-şi lipească aripi
apoi să colinde
(nu contează că şchiopătează –
ei ştiu mereu să facă din piatră
râu)