până m-aş topi –
necuvânt în marea ta de semne
albe
ispititoare
lungi ca nişte ore
atârnând în ornice de lemn
mistuind ce-a mai rămas
din timpul nostru împreună
şi-n poezia ta
adăpost mi-aş găsi
chiar şi atunci când pietrele
mi-ar fi acoperământ
înainte de plecare
spre somnul nesfârşit
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu