mai presus de mine, El...

Acum tânjesc. Sub cruce-Ti sunt fărâmă
De viaţă plămădită să tot spere
Când simt că totu-n juru-mi se dărâmă,
Las moartea să colinde prin artere.

Nu-i somn destul să-mi liniştească glasul,
În cântec legănat îmi vărs durerea,
Însingurat prin lume îmi e pasul
Şi-n lacrimă, pe-obraz, îmi vărs tăcerea.

Să-ţi spun că ştiu? Că astăzi iar amarul
Mi s-a prelins ca Dunărea în pleoape?
Tu mi-ai zâmbi. În Tine este darul
Şi dragostea aproapelui de-aproape.

M-aş adăpa din ea, dar sunt departe,
Atâtea necredinţe strânse-n mine...
De-ai mai putea să îmi trimiţi o Carte
Lumină să presari... să-mi fie bine.