Sunt ceea ce sunt, nu ceea ce par a fi

zâmbiţi frumos,doamnă!

eu spun că mă ascund
când liniile gurii se ridică
precum ceaţa
aruncată în fugă
peste trunchiuri de arbori
să nu vadă ei nici întristarea
nici foamea de cuvinte
nici lacrima înşirată
în colţul ferestrei mele spre lume

învăţ să nu uit
pun întâmplările spre păstrare
doar oamenii care au trecut prin ele
îşi pierd glasul
mai fac uneori semn cu mâna
dincolo de nisipurile mişcătoare
şi se pierd -
umbre sub cearcănele vremii
ce ne posedă

şi de aici le zâmbesc frumos
chiar dacă uneori
ai dreptate când spui că mă ascund...