Femeia ploaie – păcat în palma sorţii

Ascund în mine ploaie deasă,
În rotunjimi ce mă doboară
Aş vrea şuvoiul să nu doară,
Când lacrima e neculeasă.

În albii pietruite însă
Voi curge iar – nestăvilire,
Sunt clipa simplă, de iubire
Mereu, mereu în tine-aprinsă.

Mă-ntrebi de pescăruşi de ceară?
Azi au murit sub vântul rece.
Le-ai dat iar valuri să se-nece
Şi-i negru mult în astă seară.

Nu voi ascunde-n ochii lumii
Zdrelitele de stânci –izvoare,
Sunt ale mele – călătoare,
Culori de plânset, fapt al vremii.

Iar de-i voi sub ploaia nopţii
Să-mi fii doar cenuşiu de fluviu,
Păstrează-mă în plin diluviu -
Păcat în palma vie-a sorţii.