Nu-mă-uita

despărţite de tăcere
ferestrele noastre nu mai au aer
ele devin orbite goale
în care înţelesurile
refuză acceptarea
a ceea ce suntem -
pietre pe caldarâmul atâtor
întâmplări numite viaţă
plouă
plouă în mine îndelung
şi straniu
ca-ntr-un început de lume
azi nu mă încape lutul, iubitule
dau pe dinafară
atâta iubire
încât fluviul începe să se teamă
iar ferestrele?
ferestrele devin albastre
ca florile de nu-mă-uita...