Şi cât...

mi-ar fi plăcut să-mi spui
în tine a fost sădită lumina lumii, iubito
stea care stă să nască
în pământul albastru
rânduit să fie arat de îngerii buni
spre ocrotirea seminţei albe

pe un pântec străin
vei lăsa mângâierea
legi strâmbe ridică ziduri
şi necunoaşterea e o curvă stilată
care-ţi sărută ochii
e ceaţă pe munte
nici vulturii nu se mai văd
(i-aş fi dorit în carnea mea
oaspeţi)
stelele au murit
înainte să plângă pruncii

mi-ar fi plăcut să-mi spui
din tine se înalţă dimineaţa, iubito
carte deschisă
înflorind sub privirea dornică
(orbul din tine
caută, caută, caută)

pe buze străine
se vor rostogoli săruturi
şi niciun fluture
nu va mai tresări
îndelung ploi
amestecând cu durere drumul
(zbuciumată primăvară
cu ghilotine alintând muguri)

şi cât mi-ar fi plăcut
să-mi spui
femeie, sânul tău mi-e adăpost
şi-n coapsa ta leagăn
găsesc pentru toate tristeţile mele

şi cât, şi cât, şi cât....