luni, 5 octombrie 2009

Imobil



foto: sursa deviantart


Din geometria adâncului am reţinut punctul

de acolo – desen- o lume întreagă
ploi şi cuvinte
pe veşminte noroi
pietre de foc
ce învaţă tremurând graiul vulcanilor

un seism adiacent stării mele
a încremenit răsfoitul de file
niciun număr scris
niciun semn lăsat
pe destine mobile

desenul meu e neterminat
un penel zdruncinat
îşi mai caută plămânii

în respiraţia iubirii aerul vieţii
nu-i decât plumb

doar gleznele mele
înşiră o linie plecată din punctul inert
ducând după ele
tălpi
eliberate din strânsoarea
visului incert

3 comentarii:

  1. Tihna unde se-ntâlnesc şinele

    Ca un fluture de răpciune pe-o ultimă floare, ţi-ai odihnit obrazul pe şină.
    Pe cealaltă ai aşternut bătăturile tălpilor sub care-au horit pământuri.
    Ai ascultat gânduri mistuite de roţi, ai simţit poteci vii spre locuri pustii.

    Şinele nu suspină biciuite de vagoane, în ele urlă măduva
    când bagaje şi grimase petrec oameni.

    Chinurile aleargă cu vremea; norocoase petalele care-ating ţărâna!

    Te-ai aşezat de-a latul să opreşti pribegia,
    dar trenurile, toate, deja trecuseră peste tine.


    montecristo


    Atenţie la cocoşi; mai au de cântat o dată!

    RăspundețiȘtergere
  2. Îmbrăcasem şinele
    cu o bucată din cortina neîncrederii
    nu ştiam dacă trenurile
    vor mai căuta gări
    în care iubirea să-nflorească
    în stagiuni cu muguri prinşi pe afişe

    întomnarea asta
    ruginise glasul meu
    dar şi roţile ce aveau ca să treacă

    o singură dată am întors obrazul
    şi a fost de ajuns

    primisem atunci binecuvântarea palmei tale

    RăspundețiȘtergere
  3. poate asa e in toamna
    greu, cu suflu de granit
    peste cvinte ploua cu sensuri
    si de toate-s gri vad departe
    rumegusul zorilor mi-aduc in poalme
    nespuse
    din primavara pana in toamna
    si de acolo...departe
    tot mai departe...

    ma bucur ca te-am regasit
    draga mea, aici
    printre atatea cuvinte
    le voi citi pe fiecare
    cu inima,
    mi. :)

    RăspundețiȘtergere