Ne ştim demult
de când tocul pantofilor mei lovea
pietrele caldarâmului
pe care-ţi vărsaseşi
zările cenuşii
câtă ploaie strecurată
prin pânza romanţelor
îmi înflorea în cântecul serilor târzii
niciun sunet
care să se fi pierdut prin olanele
caselor de pe strada îngustă
de la o fereastră
îmi zâmbea încă gândul tău albastru
pentru că nemărginirea
poartă surâsul dimineţii pe buze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu