vineri, 9 octombrie 2009

Romanţă


sursa foto: deviantart

Nu s-a luminat de ziuă
ochii întunericului cască gurile de leu
în aroma înnoptării
gând este iar ateu
temniţele sunt flămânde
lujerii doar gratii oţelite
florile tânjesc plăpânde
vrând lumina zilei s-o sărute

se abrogă legi nescrise-n calendare
nefirescul poartă stil de epocă târzie
rădăcinile-s amare
aşteptarea mi-e trandafirie
va sorbi uitarea noastră înc-un pas?
vom rămâne singuri
şi-ntr-un glas
vom cânta iar toamnei desuete
tristele romanţe
parfumate şi cochete...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu