Când vei fi doar o pâlpâire
voi şti că dimineţile
şi-au aşternut capul
în arborele nopţii
acolo mugurii visează
şi ramurile cuprind
jumătăţi incomplete
pe care luna zimţată le-a ros
în vremelnice înnoptări
şoapta mea e balans
iar ploile despică fericirea culorii
de m-aş aduna în dinţii unei stele
zâmbetul tău ar avea strălucire
de m-aş planta în zborul unei păsări
gândul tău mi-ar fi cer
rămâne să caut întâmplarea
în care noi punem frântura fericirii
pe balansoar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu