Ai prins în palme visul de iubire
L-ai mângâiat c-o blândă răsuflare
N-aveai pe buze semne de-ntrebare
Nici vorbe reci cu nimb de amăgire.
Ai scris un stih ce învârtea pământul
Fugeai de versuri triste,-ngenuncheate
Păşeai ades prin sensuri ‘miresmate
Împrăştiind aromele cu vântul.
Dar ai plecat spre ţărmuri vălurite
Unde lumina-i flăcăruie stinsă
Unde imaginea-mi e-o floare ninsă
Murind de frig, de dorul tău, iubite!
Târziul ne-nconjoară-ntotdeauna
Murim şi înviem în amintire
Minunile-s poeme de-mplinire
Pe care praf de-argint presară luna.
Chiar dacă tac în cuvântare sfântă
Tăcerea-mi nu omoară, ci încântă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu