sculptură

răzmerița luminii îmi oprește zâmbetul pe foaia unde poemul tău se îndoaie ca un condamnat la viață când călăul pune ștreangul de raze în jurul unei călimări m-ai fi scris cu degetele m-ai fi scris cu limba m-ai fi scris cu noaptea înșirată printre coastele tale – adam prigonit de eve în raiul deznădejdii însă în fumul de țigară nu-s de găsit decât consoane și memoria unor ape sărate (canicula – oaza unei sinucideri) și-atunci rămân un imn al glăsuirii cu dalta irosită-ntr-o vocală