exclusiv

coloana mea vertebrală
finită
prinde între inele
o colonie întreagă de păsări
cu ciocuri lungi
ca de marmură

uneori ele mă înalță
ca pe o statuie albă deasupra mării
dincolo de furtuna
care-mi strivește deseori cuvintele de catarg
apoi nu se sfiesc
să mă lase în parcul unde îndrăgostiții
îl citesc pe nichita în șoaptă
să nu-i strice somnul

sunt un soldat necunoscut
privirile mele
vor fi întotdeauna cu tine -
o emoție verde
într-un septembrie atât de aproape
de păsări fecioare
adormite printre inele