ziua prigonită de lumină dacă nu ți-aș fi fost apă călătoare din ploi lăsate la îndemâna pământului mă odihnesc în tine când rugile nopții se ascund în curcubeie de lună ca o definiție scurtă a tăcerii de parcă n-aș fi de parcă toate sunetele s-ar scutura cetină pe ochiul negru al neînțelesului în timp ce mă primești refren într-un cântec fără final |
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu