el spune că nu

e niciodată n-a venit ca să plece niciodată n-a plecat ca să revină pentru că în trecerea lui poetul e omul cu mistria în mână zidește în poeme cuvintele și-n ele pune plânsul anelor aruncate acum pe o enclavă a singurătății deseori din blândețea lui se scutură mirări ca niște egrete uitate în pânze de lumină privindu-l ai putea să te hrănești căutându-l ai simți desfătare căci nicio moarte nu e mai sigură ca iubirea pe care i-ai stins-o încet în vene…