să pui o virgulă între noi să respire depărtarea care ne mângâie cu mâini asprite de vreme când hotarele înață ziduri de mărăcini să ne sângereze iubirea călătoare ai fi putut înșira puncte să le unim în linii așa cum facem cu îndoielile noastre când nu ne suntem când aerul se adună într-o singură și ultimă respirație ca-n fața unei morți iminente |
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu