duminică, 2 septembrie 2012

flash 7

aruncau pietre ascuţite din zidul meu
zbura sufletul prigonit de iubirea prinsă
în ochii cărămizilor stelare
priveşti interioare cu uşurinţa magului
chiar dacă eu stau rezemată
cu genunchii strânşi
sub cochilii sinilii de întâmplare
să nu mă deschid să nu mă arăt lumii
plină de umbre nu m-ar înţelege
sunt o construcţie sofisticată acoperită-n
simplitatea muritorului, iubitule
în care mulţi caută nişe pentru a-şi arunca fricile
numai eu rămân zidul viu într-o vale de plângeri...

2 comentarii: