ambivalenţă

Ne-ai fi putut iubi
libelule -
două
dacă scrâşnetul nopţii nu şi-ar fi lepădat
dinţii, toţi dinţii semănaţi în zăpadă,
să urle mugurii luminii
când ne stingem în zborul perlat
al dimineţilor nezidite.

Ne-ai fi putut atinge
pe suflet, pe geana degetelor care cântă
te cântă, poete,
de parcă tu ţi-ai pune coastele uscate
pe eşafodul iubirilor noastre
să ucidem, sfărâmând -
 praf alb dăruind ochiului aruncat în găvane
azi, şi mâine, şi poimâine, şi...

Ne-ai fi putut iubi
una singură în una,
blonda în costum albastru
purtând o josephine pe umăr să-i fie călăuză
până acolo unde poezia va uita să mai respire
pentru că-n tine, poetule
e tot aerul nostru...