caligrafiat în mine,
scrisul trecerilor tale se topeşte
sub ceaţa unei dimineţi de septembrie
îmi curge Dunărea prin vene, iubitule
şi-n cerneala ei verzuie
se nasc ierburi -
emoţii aţipite-n somn cu noi
ca-n fiecare seară când ne luăm rămas bun
de parcă peregrini am fi
peste toate zidurile oraşului adormit
îmbrăţişez linii
mă lovesc de borduri de asfalt
şi gust durerea unei nopţi pe care mă străduiesc
s-o interpretez ca un violonist
aşezat la colţul străzii
unde-am lăsat fluturii noştri albi, fluturii noştri negri
ANNA RAIN Văzusem ochii tăi într-o dimineaţă cu ceaţă/ urcau muntele de gheaţă/ m-am gândit atunci că ploaia palmelor mele îţi va fi frânghia cu care vei escalada în timp; de vrei,apucă secunda şi smulge-i pilonul de sub picioare/ să ne fim ploaie şi soare/ pe veşnicie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu