vineri, 7 septembrie 2012

Exerciţiu... cu destinatar 94- şi dincolo...

când vine timpul să scriu
mă gâdilă în ureche o muscă
e ca atunci când femeia
din cealaltă cameră
te anunţă că ziua s-a sfârşit
şi te cere
să fii al ei cum nu eşti al meu
niciodată
nu emit pretenţii
nu mai este mult
 vei păşi acolo unde umbrele
înghit fulgi de zăpadă
 iarna să le fie veşnică
în pleoapele umede
îmi spui că pleci
visez strada pe care calci
şi nu ştiu dacă e decembrie
ori îmi este frig
sunt un melc fără casă
rămân îndrăgostită de o cochilie
şi varul în care este zugrăvită
camera ta
dincolo este deja linişte
mâine vei fi doar al meu
şi asta pentru că nimic nu se-ntâmplă
până umbrele nu stau de vorbă
şi crucile ştiu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu