Să-mi scrii epistole pe rouă,
s-alunece cuvinte-n soare
când pasul tău plecat mă doare,
să nu-mi mai frâng fiinţa-n două,
s-o las întreagă printre ierburi -
târâş, că melcul prin livadă
pornit prin lume ca să vadă
cum se topesc statui în herburi,
cum socluri reci de piatră arsă
primesc în faţă bici de vânturi,
cum mâinile sădesc pământuri,
cum lacrimile-n van se varsă,
iar de-i uita mergând prin lume
iubirea care-n ploi se cerne,
să ceri zăpezilor eterne
să-mi curme drumul fără nume
să-mi lase roua în cristale
în iarna-mi plină de îngheţuri
când ochii mei se scurg în ceţuri
pe faldurile de vestale...
Nescrise, dar placut simtite...
RăspundețiȘtergereCalde versuri, Ană!
..:)
RăspundețiȘtergere