flash 9

lună plină ameninţător nesomnul ne sucombă
trec prin gurile de canal toate cuvintele reziduuri
sub dinţii lor cariaţi nimeni nu poate fi perfect
nici tu omule cu pălărie astupând ochii aceia
mă privesc mereu la fel cu graţia lebedei albe
ce n-a vrut să cânte pentru că-n moartea mea
fluviile curg  şi-n estuare lasă flori de iris până
toţi nu vor mai şti cum se umple marea de lacrimi
depărtarea lor nu mă doare cum ghimpii coroanei lui
erau mângâierea când plouă cu sânge vorbesc
cerului despre femeia zidită de circumstanţă
toate cărămizile sunt bucăţi de gheaţă conserv
blestemul şi ura şi patima şi efortul de-a mă găsi
aşa cum nu sunt